ACASA  »  Timp liber  »  Sarbatori traditii si obiceiuri  »  Targ de martisoare create de copii

Categorii

 

SFATUL

 

Targ de martisoare create de copii

Autor: Irina Mateescu 2013-02-21
Se apropie 1 Martie 2013, tu ai apucat sa achizitionezi martisoare? Propunerea Bam-Bum este de a cumpara martisoare create chiar de copii pentru a te bucura din tot sufletul de sosirea primaverii.

Duminica, 24 februarie
, va avea loc cea de-a sasea editie a Targului de martisoare Bambi, in Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) din Bucuresti, intre orele 10:00 si 13:00 (pe aleea principala de langa foisorul de la intrarea din str. Campia Libertatii). Aici, copiii din Gradinita Bambi si Scoala Step by Step vor expune si vor vinde martisoare create de ei. In plus, copiii vor impartasi vizitatorilor “secretele” confectionării lor. Alaturi de ei vor veni si copii care au absolvit gradinita, copii din cadrul Asociatiei Invingem Autismul si copii care frecventeaza cursurile Centrului 2 FasTracKids. 
 
Toti copiii care viziteaza targul pot confectiona propriile martisoare sau felicitari la atelierele de arta organizate special pentru ei.
Organizarea acestui targ de martisoare de catre institutiile noastre are ca scop valorizarea copiilor prescolari si scolari in spatiul comunitatii. Este o bucurie sa-i vezi cum înfloresc o data cu primavara, sub privirile mandre sau uneori mirate ale părintilor, bunicilor, fratilor mai mici sau mai mari, prietenilor sau cumparatorilor care descopera in loc de copii, persoane cu abilitati de comunicare si negociere. Copiii incearca diferite strategii de vanzare in cadrul activitatii din parc, isi exerseaza abilitatile matematice şi de comunicare si se bucura alaturi de ceilalti care descopera martisoarele, realizand impreună mici opere de arta. Este un exercitiu prin care copiii isi imbogatesc cunostintele despre bani si de asemenea, un proces in care invata sa cheltuiasca banii cu intelepciune”, a declarat Cristiana Boca, directoarea Gradinitei Bambi si a Scolii Step by Step.
 
Cu banii castigati, fiecare grupa de copii va decide asupra materialelor educationale cu care vor completa resursele existente in centrele de activitate.
 
 
Gradinita Bambi este prima gradinita particulara care aplica metodologia alternativa Step by Step si este un centru model de bune practici in ceea ce priveste educatia timpurie. Gradinita Bambi promoveaza cel mai inovativ program de educatie timpurie, FasTracKids. www.bambistepbystep.ro.

Scoala Primara Step by Step este prima scoala particulara care aplica metodologia alternativa Step by Step in invatamantul primar si principiile Step by Step in invatamantul gimnazial. www.scoalastepbystep.ro 
 
Asociatia Invingem Autismul este o organizatie non-guvernamentala care are ca misiune  imbunatatirea vietii persoanelor afectate de tulburari din spectrul autismului. www.invingemautismul.ro.