ACASA  »  Copilul tau  »  Sanatatea copilului tau  »  Ce se intampla cu copiii respinsi

Categorii

 

SFATUL

 

Ce se intampla cu copiii respinsi

Autor: psihoterapeut Andreea Raduta 2013-01-30
V-ati gandit vreodata ce se intampla in sufletul unui copil respins? Respins de unul dintre parinti sau de amandoi, sau de doamna educatoare sau invatatoare sau de un grup de copii pentru ca este putin altfel decat cei din jur? V-ati pus vreodata in locul acestui copil si ati incercat sa il iubiti pur si simplu asa cum este el, unic si incomparabil cu alti copii? De ce oare oamenii prefera adesea sa respinga si sa raneasca in loc sa iubeasca si sa incerce sa inteleaga?
 
Un copil respins emotional, neacceptat cu bucurie asa cum este el, criticat, batjocorit, umilit sau chiar batut ajunge sa se simta extrem de mic si neimportant, asa cum s-a simtit si Ratusca cea urata din basmul lui Andersen. Ratusca cea urata a fost respinsa de pasarile din curtea unde s-a nascut, de mama ei si de fratii ei pe motiv ca era prea urata si prea mare, arata altfel decat ceea ce vazusera pana atunci cei din jur. 
Un copil care e privit ca fiind diferit de alti copii, sau diferit de asteptarile spuse sau nespuse ale celor din jur ajunge sa fie respins usor. 
 Am ales acest subiect intrucat am fost emotionata sa primesc in cabinet cazuri destul de frecvente de copii cu anumite dificultati de comportament la gradinita sau la scoala, etichetati rapid de catre doamnele educatoare sau invatatoare ca fiind copii problema si care chiar au fost exclusi din gradinita sau scoala unde se aflau. Ei erau caracterizati de catre cadrele didactice ca fiind copii dificili, care nu asculta, neastamparati, care se bat cu alti copii, vorbesc in timpul orelor si nu au rabdare. Acesti copii nu aveau ADHD asa cum se temeau parintii. Erau copii respinsi care sufereau enorm si care prin aceste comportamente atipice exprimau durerea din sufletul lor. M-a atins si disperarea si profunda neajutorare a parintilor care nu intelegeau ce i-a lovit. Mi-am amintit de basmul „Ratusca cea urata” si de cat de putin este nevoie ca sa fii respins de cei din jur. M-am gandit cat de trist este ca sunt atat de multi copii respinsi si neintelesi si doar putini au sansa sa realizeze ca de fapt sunt lebede frumoase si ca pot sa isi traiasca viata cu bucurie si cu inima plina.


De la ratusca cea urata la lebada cea frumoasa
 
Asa cum spunea si Ross Campbell in cartea sa ”Educatia prin iubire”, cand un copil nu se comporta bine in familie sau in societate, parintii ar trebui sa se intrebe daca nu cumva copilul are „rezervorul emotional gol” si sa aiba grija sa il umple cu iubire. Adeseori un copil neiubit ajunge sa se comporte dificil cu cei din jur.

Sunt copii care au avut sansa sa intre in terapie si sa isi vindece ranile emotionale si sa se transforme, alaturi de parintii lor care au urmat si ei in paralel cu copiii o consiliere parentala pentru a-si putea intelege mai bine copiii si a-i sprijini emotional si a constientiza anumite greseli pe care le-au facut fata de ei. Parintii au inteles cum unul dintre ei sau chiar amandoi au respins emotional copilul si acesta a inceput sa aiba o imagine de sine negativa, sa se identifice cu trairea invalidanta ”nu sunt suficient de bun” sau ”sunt rau si obraznic”. Comportamentele copilului privite ca negative erau doar o oglindire a ceea ce se afla in sufletul acestuia. 

Pentru exemplificare voi povesti cazul unui baietel care a trecut printr-o transformare profunda si si-a restructurat imaginea de sine in urma terapiei. Baietelul a fost adus in terapie cand avea 8 ani. Parintii erau disperati intrucat copilul fusese deja exclus din doua scoli diferite pe motivul unor probleme de comportament, neatentie, deranjatul orelor, neastampar. El nu a intalnit empatie, compasiune sau macar incercarea de a fi inteles si indrumat din partea  cadrelor didactice. Copilul nu avea ADHD ci suferea de rana profunda a respingerii. El devenise ratusca cea urata din cauza felului aspru si fara sentimente in care fusese tratat in trecutul sau.
El fusese un copil abandonat de mama lui naturala si adoptat pe la 5 ani de catre parintii adoptivi care l-au adus in terapie. Urmeaza clasa I si doua respingeri severe din partea invatatoarelor. Parintii adoptivi erau bulversati de situatie, dezamagiti ca baiatul nu se ridica la inaltimea asteptarilor si sperantelor ce si le facusera cand l-au adoptat, infricosati de o eventuala viitoare respingere la scoala a copilului. Cand l-au adus in terapie, ei nu isi cunosteau copilul si nici nu puteau sa il sustina emotional pentru a  se dezvolta armonios psihologic. 

Acest copil a avut sansa sa fie vazut, ascultat, inteles si iubit in cadrul terapiei. El a putut sa deseze, sa modeleze si sa faca numeroase sandplay-uri care l-au ajutat sa isi vindece ranile emotionale (Sandplay sau ”jocul cu nisip” reprezinta o metoda de psihoterapie si de dezvoltare personala intemeiata de Dora Kalff, terapeut jungian, in anii 1950-1960 in Elvetia, destinata initial copiilor, dar care apoi a fost folosita cu succes si in psihoterapia adultilor- pentru detalii puteti accesa link-ul http://www.epsihoterapie.ro/2011/01/copiii-%c8%99i-blocajele-emotionale/).
Agresivitatea sa s-a transformat in creativitate si dezorientarea si insingurarea sa in iubire profunda si puternica fata de parintii sai adoptivi. Certurile si conflictele de acasa si de la scoala s-au diminuat tot mai mult pe masura ce baiatul s-a simtit acceptat si iubit. Parintii au venit constant la consiliere parentala si au inteles problemele emotionale grave ale copilului lor, au inteles ca traumele din trecutul trist al acestuia il determinau sa se comporte dificil si in opozitie, el neavand pana atunci sansa sa dezvolte o relatie de atasament pozitiva cu vreun om din viata sa. Parintii au inteles ca menirea lor ca parinti adoptivi era sa isi ajute copilul sa dezvolte un atasament pozitiv in relatia cu ei, sa il sustina si sa il protejeze emotional, sa ii arate prin vorbe, imbratisari si gesturi iubirea. Alaturi de copilul pe care si l-au dorit si l-au adoptat si parintii adoptivi s-au transformat si au devenit mai iubitori, mai intelepti si mai creativi.
Demersul terapeutic s-a desfasurat astfel pe 3 planuri: terapia copilului, consilierea parintilor si tinerea legaturii cu actuala invatatoare a copilului (din fericire calda, open-minded si empatica) pentru clarificarea oricaror dificultati survenite. Dintr-un copil problema, din ratusca cea urata, acesta s-a transformat in lebada cea frumoasa. 
 
 
Atentie la profetia care se autoimplineste! 
Un copil are nevoie sa fie vazut si ascultat de catre parintii sai, sa fie laudat si incurajat de cate ori face un efort pentru a realiza ceea ce isi doresc parintii, sa fie luat in brate si alinat cand sufera, sa fie iertat cand greseste, sa fie iubit asa cum este el si sa i se spuna asta des pentru a isi putea construi o imagine de sine pozitiva. Daca unui copil i se spune mereu ”esti rau”, ”esti obraznic” sau ”nu esti in stare de nimic”, atunci va fi ca o profetie care se autoimplineste si sunt sanse mari pentru el sa devina asa. Unui copil caruia i se spune insa ”esti bun”, ”esti capabil”, ”imi place ceea ce ai facut” va integra aceste mesaje pozitive in imaginea de sine. Este important ca  parintii sa constientizeze ca  prin ceea ce gandesc si prin ceea ce le transmit ca mesaje copiilor, pot sa ii programeze (de multe ori inconstient)  sa devina buni sau rai, increzatori in ei sau critici si insingurati. 

Felul unic in care am fost iubiti sau neiubiti in copilarie isi pune amprenta asupra intregii noastre vieti. Personal consider ca cea mai mare bogatie a unui om este iubirea pe care o simte fata de sine si fata de ceilalti oameni.  Daca fiecare parinte ar pune in joc in primul rand iubirea, acceptarea si compasiunea in relatia cu copiii, acestia s-ar simti iubiti si ar creste armonios, devenind la randul lor oameni iubitori. Lumea ar fi mai buna, mai putin sfasiata si incrancenata, mai putin suferinda.
 
Articol relizat de psihoterapeut Andreea Raduta
Telefon: 0729 178 901
 
Sursa imaginii: special-ism.com