ACASA  »  Copilul tau  »  Prescolarul tau (3-6 ani)  »  Implica-ti copilul in curatenia casei - in 5 pasi

Categorii

 

SFATUL

 

Implica-ti copilul in curatenia casei - in 5 pasi

Autor: Irina Mateescu 2011-09-12

De pe la 3 anisori, copilul tau, fetita sau de un baietel, trebuie sa invete importanta ordinii si curateniei. Nu conteaza daca esti genul care strange mereu si spala pe jos zilnic sau daca ai ajutor la curatenie de vreo 2 ori pe saptamana si in rest te multumesti sa speli doar vasele, esti de acord cu mine ca dezordinea a intrat la voi pe usa odata cu bebe, asa-i ?

Ei bine, a venit momentul sa il implici si pe copil in curatenia generala a casei! Sigur va fi fericit(a) sa faca o activitate impreuna cu tine, mai ales daca la final il/o vei felicita pentru reusita!

Pasul 1 – fa in asa fel incat implicarea in curatenie sa fie ca un joc. Sigur ai vazut filme americane cu parinti care lipesc pe frigider liste cu numele membrilor familiei si sarcini adecvate fiecarei varste. Te sfatuiesc sa incerci varianta acesta, chiar da roade daca ai rabdare cateva saptamani – pana se obisnuieste copilul.

Ponturi pentru 3 - 4 ani

 Ca sa ajungi la listuta, poti desena pe o foaie 6 activitati la care te poate ajuta copilul tau:

  • facutul patului,
  • stransul jucariilor,
  • maturatul,
  • stransul mesei,
  • dusul lucrurilor la spalat sau
  • dusul gunoiului.

Numeroteaza activitatile si invata-l sa dea cu zarul. Pentru fiecare zi din saptamana va avea de indeplinit cate o activitate, in functie de ordinea in care au iesit aruncarile zarului. Exemplu: prima data zarul a aratat 3 puncte – numara-le impreuna si explica-i care este activitatea cu numarul 3. Aceasta revine zilei de luni. Continua pana ajungi la a 6-a aruncare. Duminica este zi libera J.

Poti desena activitatile pe un carton rotund. In mijloc prinzi cu un bold o sageata din carton. Copilul invarte sageata de 6 ori. Aceea va fi ordinea indeplinirii sarcinilor.

Fa listuta cu activitatile, prinde-o pe frigider si dupa fiecare zi din saptamana vei bifa ceea ce a indeplinit cu succes.

Pentru copii peste 4 – 5 ani

Incearca varianta unei tombole cu treburi casnice. Scrie pe mai multe bucatele de hartie treburile casnice pe care-l crezi in stare sa le duca la indeplinire.

Treburile suplimentare fata de cele de mai suspot fi:

  • stersul oglinzilor,
  • stersul prafului,
  • curatatul legumelor sau
  • fa-l „asisten de bucatar” astfel incat sa invete pasii gatitului sau sa-ti inmaneze condimentele
  • cere-i sa-ti masoare cantitatile de faina/orez necesare la gatit
  • lasa-l sa puna in blender ingredientele sau sa foloseasca mixerul (mai tii minte ce bine era in bucataria mamei cand erai tu copil si puteai linge in voie resturile de frisca sau de crema de ciocolata?)

In fiecare duminica pune-l sa extraga biletele din cutia acoperita, a carui capac sa fie decupat cat sa incapa mana micutului tau/micutei tale. Extrage  6 biletele, cate unul pentru zilele de luni pana sambata. Nu uita sa treci in tabel treburile.

Pasul 2 – Arata-i cum anume trebuie facuta corect treaba respectiva si incurajeaza-l sa incerce. Explica-i calm, pe intelesul lui.

Pasul 3 – Explica-i de ce trebuie sa te ajute.

 Este simplu: sunteti o familie, el a crescut (ii va placea sa auda asta) si trebuie sa se comporte ca atare – sa te ajute pentru ca ulterior sa aveti mai mult timp de petrecut impreuna. Daca copilul tau are deja o pusculita, orice sarcina suplimentara pe care si-o asuma ii poate oferi sansa sa-si cumpere mai repede jucaria, cartea, bluzita mult-visata.

Pasul 4 – Explica-i si consecintele neindeplinirii sarcinilor respective.

Daca nu duce la indeplinire sarcinile inseamna ca pierde un drept: uitatul la desenele animate preferate. In plus, a doua zi oricum va trebui sa-si indeplineasca si acea sarcina, in plus fata de treaba din ziua respectiva. Daca nu iti duci hainele la spalat, atuncinu nu va fi pregatita  bluza ta preferata pana sambata, la petrecerea Mariei pentru ca nu mai are cand sa se usuce. Daca nu iti pui cartile la loc, nu vei putea sa-ti pregatesti la timp rucsacelul pentru gradinita.

Pasul 5  – Lauda-ti copilul!

Daca il vei stimula in acest fel, motivatia lui va creste considerabil.

Truc pentru toata familia:

Cand faceti treaba, creaza o atmosfera cat mai placuta. Iti amintesti cum Alba ca Zapada canta cand isi facea treburile. Cantati impreuna sau da drumul la un muzica voastra preferata. Sigur si tu ai mai mult spor cand  te lasi purtata pe eripile muzicii!

Foto: savingmommymoney.com