ACASA  »  Copilul tau  »  Bebelusul tau (0-12 luni)  »  Diversificarea alimentatiei la bebelusi

Categorii

 

SFATUL

 

Diversificarea alimentatiei la bebelusi

Autor: Cristina Paicu 2009-01-26
Diversificarea este primul pas spre obtinerea unei independente alimentare, pana acum copilul fiind total dependent de mama (se pleaca de la premisa ca si introducerea laptelui formula inseamna tot diversificare).
 
Deoarece introducerea primelor alimente solide este un moment important pentru dezvoltarea copilului, parintii privesc, de multe ori, cu teama aceasta etapa  si incearca sa afle cat mai multe opinii.
  1. In general, este indicat ca diversificarea sa nu inceapa inainte de varsta de 5 – 6 luni, in cazul copiilor alimentati exclusiv la san
  2. Pentru copiii alimentati mixt sau doar cu lapte formula, introducerea alimentelor se face in jurul varstei de 4 luni. In orice caz, nu este bine sa se intarzie inceperea diversificarii alimentatiei dupa varsta de 6 luni, deoarece pot aparea carente de calciu si fier.
Diversificarea alimentatiei trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
  • orice aliment nou se introduce cand sugarul este sanatos;
  • alimentele se introduc progresiv, incepand cu cantitati mici pentru a aprecia toleranta digestiva;
  • nu se introduc simultan doua alimente noi; de obicei, un aliment nou la 3- 4 zile;
  • diversificarea va fi inceputa prin introducerea primului aliment solid la masa de pranz; urmatoarea masa la care se introduce un aliment nou este masa de dimineata; masa de seara este ultima care va fi inlocuita cu un aliment nou;
  • pentru adiministrarea alimentelor se foloseste o lingurita de plastic sau de silicon, evitandu-se ranirea gingiilor;
  • se tatoneaza gustul sugarului, unii preferand alimente mai calde sau mai reci;
  • diversificarea nu trebuie fortata; daca sugarul nu se obisnuieste in 2-3 zile cu noul aliment, se renunta pentru cateva zile, dupa care se reia sau se incearca alt aliment;
  • la primele semne de intoleranta (varsaturi, diaree) se suprima alimentul nou introdus; se reia introducerea lui dupa normalizarea tranzitului intestinal;
  • se prefera administratrea alimentelor in stare naturala sau inabusita, pentru ca prepararea termica indelungata distruge mineralele si vitaminele;
  • pana la varsta de 1 an nu se utilizeaza sare,  condimente, zahar, miere de albine;
  • chiar si dupa ce copilul a ajuns la 3 mese solide/semisolide pe zi, este necesara administrarea unei cantitati de 500 de ml de lapte (60% din calorii sunt asigurate din lapte, restul din alimente solide).
Alimentatia intre 4 si 5 luni
 
  • Cele mai indicate in prima etapa a diversificarii sunt sucurile de mar si morcov, eventual diluate cu putina apa plata. Se incepe cu 3 zile suc de morcov, 3 zile suc de mar, dupa care acestea se pot combina intre ele.
  • Se trece apoi la supa de legume, in prima faza strecurata. Dupa cateva zile de acomodare cu gustul, legumele se paseaza si se subtiaza cu zeama in care au fiert. La piureul de legume se pot adauga cateva picaturi de ulei de masline. Primele legume folosite la supa sunt radacinoasele (morocov, albitura, pastarnac), urmand sa se adauge: legume cu frunze verzi, cartof, dovlecel, conopida, ardei gras, rosie decojita.
  • Sucul de fructe se inlocuieste cu piureuri de fructe (mere, pere, caise, piersici), in care se pot adauga cereale fara gluten sau putin lapte formula..
  • Masa de cereale (piure) si marul copt intra in alimentatia copilului tot la aceasta varsta.
 
Alimentatia intre 5 si 8 luni
  • Dupa supa de legume, urmeaza branza de vaci (branza lactica, pregatita in casa). Aceasta poate fi adaugata in piureul de fructe sau in piureul de legume. Urmeaza carnea slaba, fara pielita (se incepe cu pui, iar in jurul varstei de 7 - 8 luni se adauga pestele si carnea de vita), care se fierbe separat (zeama carnii nu se foloseste). Progresiv se adauga iaurtul (la inceput simplu, fara fructe), untul, galbenusul de ou, painea si bananele.
 
Alimentatia intre 8 si 12 luni
  • Noutatea este reprezentata de ficatul de pasare (pui, curcan) si lactate mai grase, inclusiv smantana. Intre mese, copiii pot consuma biscuiti.. De regula, mancarurile consummate de restul familiei (inainte de a adauga sare si condimente) sunt potrivite pentru copiii de aceasta varsta.
 
Alimente interzise pana la varsta de 1 an
  • risc de alergii - lapte de vaca, albus de ou, ciocolata/cacao, fructe de mare, unt de arahide, kiwi, capsuni, fragi, mure, zmeura
  • risc de asfixiere - fructe cu seminte mici, popcorn, nuci, alune, migdale
  • de evitat, pentru ca nu au valoare nutritiva - bomboane, chipsuri/grisine, bauturi carbogazoase, cereale indulcite, biscuiti
  • solicita organele - sarea, zaharul, alimentele grase, condimente, prajeli, carnea de porc (care nici nu poate fi digerata de stomacul copilului pana la 3 ani)
  • efecte negative asupra tiroidei - soia (pana la 3 ani)
 
Greseli in alimentatia copilului si riscul supraponderalitatii
 
Obiceiurile alimentare gresite, dorinta de a-i oferi copilului tot ceea ce este mai bun sau tot ceea ce-i place, lipsa de informare si factorul ereditar sunt elemente care pot conduce la aparitia problemelor cu greutatea la copilul mic.
 
Au fost vremuri cand un copil gras era considerat un copil sanatos. In lumina studiilor recente, s-a constatat ca problemele de obezitate pot incepe inca din copilarie, cu toate riscurile pe care le implica pentru sanatatea micutului. Sunt cazuri cand este posibil ca unii membri ai familiei sa nu inteleaga ca dulciurilne sau alte alimente neindicate pentru sanatatea copilului nu ar trebui sa faca parte din alimentatia acestuia. In plus, aceste alimente de risc ar trebui limitate si in regimul parintilor, copilul avand tendinta de a copia obiceiurile alimentare vazute la cei apropiati.
 
In cazul copilului care a luat prea mult in greutate, se va mari cantitatea de lapte administrata in detrimentul altor alimente mai consistente (grisuri, crème, piureuri, fainoase). Biscuitii/gustarelele dintre mese se vor inlocui cu bucati de mar sau morcov crud. Copilul trebuie convins cu blandete sa accepte alimentele sanatoase, fara a i se lasa impresia ca este fortat. In nici un caz, nu va fi certat sau amenintat!
Preocuparea parintilor pentru o alimentatie corecta inseamna un copil sanatos, cu o evolutie normala si cu perspectiva unei vieti de adult lipsita de boli.

Discuta cu mamicile despre diversificare. Te asteptam cu drag!